CONTRACT CURSURILE MUZICALE DE VARĂ INKMUSIC 2026
DEFINIȚII
Următoarele definiții vor fi utilizate în stabilirea termenilor și condițiilor de mai jos, fiind aplicabilă în toate formulările:
„organizatori”, se refera la Inkmusic, la colaboratorii acestuia sau terțe persoane care sunt reprezentanții acestuia.
„dumneavoastră”, se referă la părintele, părinții, tutorele legal al minorului/minorilor participanți la atelierele/cursurile muzicale, sau orice alt reprezentant legal ce are interes în serviciile oferite, precum și la participanți.
„Cursurile muzicale de vară InkMusic” se referă la un cumul de activități de cursuri/ateliere muzicale, cazare și masa, supraveghere pentru participanți, pentru o perioadă definită de timp.
„cursuri/ateliere muzicale” se referă exclusiv la cursurile muzicale individuale sau de grup, pentru un anumit instrument.
„alte tipuri de servicii” se referă la alte servicii de agrement.
Contractul se încheie între Dumneavoastră și INKSPIRED SRL cu sediul la Brașov, Calea Făgărașului, nr. 8, Jud. Brașov, CUI 29013742, reprezentată prin Cristian Iova, în calitate de organizator, in vederea participării la Cursurile muzicale de vară InkMusic.
ACCEPTAREA CONDIȚIILOR
În momentul completării și semnării online a formularului de înscriere de pe site-ul https://inkmusic.ro/event/tabara-de-muzica-inkmusic-iulie-2026/ vă exprimați acordul și acceptați regulamentul activităților muzicale descrise în prezentarea de pe site.
OBIECTUL CONTRACTULUI
Inkmusic organizează la Pensiunea Andalex din Zărnești, str. Râului 74, jud. Brașov, în perioada 11-15 iulie 2026 ateliere muzicale, în cadrul cărora se vor preda cursuri muzicale către participanți (canto, chitară, pian, perucție), susținute de către colaboratorii săi. Cursurile vor fi de grup și vor avea drept scop creșterea nivelului de cunoștințe teoretice și practice muzicale ale participanților.
DURATA CONTRACTULUI
Contractul se încheie pe o perioada de 5 zile (4 nopți) în perioada 15-19 iulie 2026.
CONTRIBUȚIA
Contribuția se va plăti online sau prin ordin de plată în contul organizatorului, minim 30% la data semnării prezentului contract, restul de 70% cu cel mult 10 zile înaintea începerii Cursurilor muzicale de vară InkMusic.
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI
Echipa Inkmusic se obligă:
-
să presteze serviciile muzicale convenite;
-
să ofere la Pensiunea Andalex cazare în camere de 2, 3 și 4 paturi și 3 mese/zi pentru toată perioada contractului.
-
să supravegheze 24h/24 copii și să-i instruiască în activitățile în care sunt implicați;
-
să ofere instrumente de cea mai bună calitate pentru desfășurarea activităților specifice;
-
să verifice periodic buna funcționare a instrumentelor folosite;
-
să explice pe înțelesul tuturor participanților Regulamentul de Ordine Interioara.
OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
Dumneavoastră vă obligați să:
-
plătiți suma convenită respectând intervalele de timp stipulate în prezentul contract;
-
respectați orele de intrare și iesire din tabără, precum întreg programul Cursurilor muzicale de vară InkMusic;
-
să adoptați și să respectați îndeosebi Regulamentul de Ordine Interioară.
-
să informeze Inkmusic referitor la orice restricții (alimentare dar și de altă natură) și probleme de sănătate ale cursantului.
-
Participanții vor fi răspunzători pentru instrumentele muzicale personale aduse.
REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ
Pentru prevenirea riscurilor ce pot apărea în cadrul Cursurilor muzicale de vară InkMusic, participanții trebuie:
-
să respecte indicațiile precise ale organizatorilor (coordonator și profesori) în cadrul activităților prestate;
-
să utilizeze toate instrumentele puse la dispoziție cu atenție, orice prejudiciu va fi suportat de persoana responsabila;
-
să respecte programul taberei așa cum le va fi adus la cunoștință de către organizatori;
-
să participe la atelierele instrumentului pentru care a optat, în intervalele stabilite de organizatori;
-
să nu alerge în incinta locației și a curții taberei, acesta putând fi cauza accidentării;
-
să nu pătrundă în spații și zone restrictive delimitate de organizatori (bucătărie, zona administrativă, exteriorul pensiunii și alte zone specificate de organizator);
-
să nu folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice în timpul atelierelor/cursurilor, precum și în alte perioade sau împrejurări specificate de organizatori;
-
să dea dovadă de respect față de colegii de cameră, colegii de tabără, personalul administrativ și organizatori;
-
să ceară organizatorului să repete și să folosească un limbaj mai simplu pentru înțelegere în cazul în care indicațiile primite nu au fost bine înțelese.
10. să respecte alocarea locurilor de cazare stabilită de organizatori, pe principii de gen și vărstă.
LIMITA RĂSPUNDERE
Răspunderea noastră este limitată în următoarele cazuri:
-
nu se respectă de către dvs. sau copii dvs. clauzele prevazute în prezentul contract;
-
nu se respectă de către dvs. sau copii dvs. prevederile stipulate în Regulamentul de Ordine Interioară;
-
se folosesc de către dvs. sau copii dvs. instrumente personale;
-
nu se respectă deliberat de către dvs. sau copii dvs., programul stabilit impus de echipa Inkmusic.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul contract își încetează de plin drept, fără a mai fi necesara intervenția unui/unei tribunal arbitral/instanțe judecătorești, în cazul în care una dintre părți:
-
nu își execută una dintre obligațiile esențiale enumerate mai sus, din prezentul contract;
-
este declarată în incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura de lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract;
-
cesionează drepturile și obligațiile sale prevăzute de prezentul contract fără acordul celeilalte părți;
-
își încalecă vreuna din obligațiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o notificare scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va duce la rezilierea prezentului contract;
-
în termen de 5 zile de la primirea notificării prin care i s-a adus la cunostință că nu și-a executat ori iși execută în mod necorespunzător oricare dintre obligațiile care îi revin.
Rezilierea prezentului contrat nu va avea nici un efect asupra obligațiilor deja scadente între părțile contractante.
FORȚĂ MAJORĂ
Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau executarea în mod necorespunzător – total sau partial – a oricărei obligații care îi revin, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, asa cum este ea definită prin lege.
Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 5 zile producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui.
Dacă în termen de 5 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au dreptul să-și notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.
NOTIFICARI
În accepțiunea părților contractante orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte, este valabil indeplinită dacă va fi transmisă la adresa electronică prevazută în formularul de înscriere.
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Prin prezentul contract sunteți de acord cu faptul că Organizatorul colectează și prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 si cu prevederile Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date. Datele personale nu vor fi transmise către alte Organizații sau terți procesatori. Conform legislației în domeniu, aveți următoarele drepturi asupra datelor cu caracter personal care vă aparțin: dreptul de a solicita access la datele personale, dreptul de a solicita rectificarea sau ștergerea acestora, dreptul de a solicita restricționarea prelucrării, precum și dreptul de a vă opune prelucrării. Aveti dreptul de a depune o plângere în faţa Autoriății Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. De asemenea, aveți dreptul de a vă retrage consimțământul în orice moment, prin trimiterea unei solicitări la adresa de email: welcome@inkmusic.ro
LITIGII
Părțile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă de reprezentanții lor.
În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești competente.
CLAUZE FINALE
Modificarea prezentului contract se poate face numai prin act aditional scris între părțile contractante.
Prezentul contract încheiat ăla data semnării online și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al său.
ANEXA 1: PROGRAM CURSURI MUZICALE DE VARĂ INKMUSIC
Miercuri – 15 iulie
16:00 – intalnirea la pensiune
16:00-17:00 – socializarea initiala
17:00-19:00 – atelier muzical comun (impartirea pe grupe, detalii despre calendar)
19:00-21:30 – cina
21:30-23:00 – socializare si activitati de grup
23:00 – 8:00 – perioada de somn
Joi – 16 iulie + Vineri – 17 iulie
8:00-8:30 – trezirea
8:30-9:30 – mic dejun
9:30-10:30 – atelier muzical comun
10:30-13:30 – ateliere muzicale pe fiecare instrument
13:30-15:00 – pranz
15:00-16:30 – socializare si activitati de grup
16:30-19:30 – ateliere muzicale pe fiecare instrument
19:30-21:30 – cina
21:30-23:00 – socializare si activitati de grup
23:00 – 8:00 – perioada de somn
Sâmbătă – 18 iulie
8:00-8:30 – trezirea
8:30-9:30 – mic dejun
9:30-13:30 – atelier muzical comun
13:30-15:00 – pranz
15:00-16:30 – socializare si activitati de grup
16:30-19:00 – atelier muzical comun
19:00-21:30 – cina
21:30-23:00 – foc de tabara
23:00 – 8:00 – perioada de somn
Duminică – 19 iulie
8:00-8:30 – trezirea
8:30-9:30 – mic dejun
9:30-13:30 – eveniment final (in prezenta parintilor)
13:30-15:00 – pranz (parintii pot participa la pranz contracost)
16:00 – la revedere
Programul poate fi modificat de către organizatori.
ANEXA 2: Vă recomandăm ca bagajul să includă (puteți opta și pentru alte obiecte dacă le considerați necesare):
-
adidași
-
papuci (pentru interiorul cabanei)
-
tricouri, lenjerie intimă, șosete, pantaloni scurți
-
pantaloni lungi (trenning/blugi)
-
pijamale
-
strugurel de buze și cremă cu protecție solară
-
necesar baie: săpun, periuță și pastă de dinți, gel și sampon, prosoape
-
papuci de baie
-
trusă medicală/medicamente dacă urmați un tratament (vă rugăm să ne spuneți acest lucru în formularul de înscriere sau la telefon)
- Declar că sunt de acord cu următoarele condiții privind participarea la eveniment.
-
Participarea la tabără se face pe propria răspundere.
-
Organizatorul nu este responsabil pentru accidente, îmbolnăviri, pierderi sau daune produse bunurilor personale.
-
Participantul se obligă să respecte regulamentul taberei, programul stabilit și indicațiile organizatorilor.
-
Suma reprezentand contravaloarea locului in tabara este nereturnabila, cu excepția anulării evenimentului de către organizator.
-
Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude participanții care nu respectă regulamentul, fără returnarea sumei achitate.
-
Prin semnare, îmi exprim acordul ca imaginile foto/video realizate în cadrul taberei să poată fi folosite în scop de promovare.
Prezentul acord a fost citit, înțeles și acceptat integral.